22 decembrie 1989

Era primul meu concediu, luat in prima vacanta scolara (predam mate ca suplinitor la Scoala din Gropeni) vacanta venita ca de obicei de ziua mea, pe 22 decembrie. Hotarasem sa merg la verisoara mea L la Sinaia, impreuna cu sora mea cea mica T care avea 6 ani (in imagine T, dupa 20 de ani). Pe la 11,30 eram deja in apartamentul din Sinaia. Pentru ca implineam in acea zi 25 de ani, am coborat la Complex-ul de la parterul blocului (asa se numeau marketurile in acea vreme) sa iau doua sticle de vin spumos. Nu era nimeni la casa dar se auzea o voce grava de crainic radio repetand parca la infinit: "Atentiune! Se va da un comunicat important pentru Tara." "Iar dau astia piesa cu 23 August 1944" am gandit si nu pricepeam de ce nu vine nimeni sa-mi ia banii... puteam sa plec linistita cu sticlele in brate de 10 ori. Dupa vreo 5 minute, se indura o fata de mine, vine in fuga, ma taxeaza, imi striga aproape fara voce: "A fugit Ceausescu!" si dispare cu aceeasi viteza pe unde a venit. Fara sa inteleg imediat ce a spus, imi iau tacticos sticlele si urc la T care ma astepta singurica in casa. Abia cand intram in scara blocului, "procesorul" a terminat de tradus comentariul vanzatoarei, am urcat treptele cate doua si i-am comunicat si eu lui T aceleasi cuvinte. Bineinteles ca ea n- a inteles nimic. "Unde a fugit?" intreaba nevinovat pustoaica. Nu stiu, trebuie sa gasim si sa deschidem un radio sau un tv. "Sunt in sufragerie" spune ea bine informata pentru ca deja inspectase toata casa. Cu maini tremurande am aprins si radioul si tv-ul si am stat "lipita" de ele plangand. Desi ma bucuram ca familia atotstiutorului si atotstiutoarei o rupsese la fuga, banuiam ca trupele rusesti sunt deja la granita, stiam ca orice Revolutie inseamna morti, raniti si vieti frante (bunica mea avea o vorba "schimbarea stapanilor, bucuria nebunilor"), dar mai ales eram suparata ca m-a prins momentul departe de familie si simteam pentru prima data ce inseamna nesiguranta zilei de maine. T imi mangaia mainile pentru ca nu ziceam nimic si nu stia de ce plang. "Mi-e teama pentru tata, s-a facut si el membru PCR de 5-6 ani, ca sa nu mai avem noi, fetele, probleme pe la scoala (el fusese fiu de chiabur, avusese interzis si accesul in liceu, printre multe alte interduictii, mama era vegetariana si considerata din acest motiv sectanta, din cauza "dosarului politic" pentru mine liceul si facultatea au fost un lung cosmar) si acum nu stiu ce se va intampla cu toti oamenii acestia, "comunistii", pentru ca ura celorlalti impotriva lor este imensa", gandeam eu cu voce tare, in timp ce ea ma privea ca de obicei, extrem de atenta si curioasa. Au inceput sa vorbeasca revolutionarii de la tv si m-am mai linistit. Erau oameni cunoscuti si pareau ca stiu ce au de facut. Intre timp a venit si verisoara L, apoi sotul ei G si am avut cu cine schimba impresii.
Am trait Revolutia la tv, in "creierii muntilor" si totul parea ireal. Cu un ochi am ras si cu un ochi am plans.