Pentru cei care invata si apoi reusesc sa si practice o meserie care le place... este bratara de aur. Pentru cei care invata si practica o meserie care nu le place, este sigur un lant greu de fier. Dar si supraspecializarea poate deveni bratara de fier, impiedicandu-te sa te angajezi, atunci cand angajatorul doreste marionete inculte (eu am incercat sa ma angajez la o firma de paza intr-un moment foarte greu si nu am reusit desi erau angajate si femei mai varsnice ca mine).
Pentru mine meseria a fost si bratara de aur (cand predam matematica pe post de suplinitor) si catusa de fier, cand trebuia sa citesc legile din Monitorul Oficial (pentru ca in contabilitate legislatia este foarte importanta) si erau atat de ambiguu formulate incat abia dupa doi-trei ani putea sa ma lamureasca un inspector fiscal ce vrea de la mine.
Profesor nu am rezistat mult timp pentru ca nu m-au "tinut" corzile vocale. Contabilitatea am invatat-o pentru firma familiei, in joaca, apoi amicii m-au cooptat si pentru firmele lor (micro) si m-am trezit in doi ani ca tineam evidenta contabila, de acasa, la 17 SRL-uri. Cam in aceeasi perioada a aparut si fiul meu (si numai al meu); astfel faptul ca lucram acasa m-a ajutat sa-l cresc si pe minor (absolut singura).
Pentru ca in 2009 firmele "au decedat" una cate una, mi-am cautat un alt loc de munca. Meseria mea era energetica industriala dar cum nu am apucat sa profesez ca inginer nici macar o zi pentru ca a venit Revolutia, nu am reusit sa ma angajez nicaieri. Atunci am hotarat ca nu conteaza cat cunosc eu o meserie, daca se cauta si se plateste bine trebuie sa accept. Problema nu a fost sa invat ceva nou ci SA PLEC DIN TARA. Cel mai greu a fost sa plec de langa puiul meu, dar era deja mare si il lasam in grija mamei (pe cele mai bune maini). Apoi a fost greu sa plec dintre ai mei si sa nu-mi mai aud limba. Totusi iar am avut noroc pentru ca in familia de italieni pentru care lucrez, se vorbeste perfect franceza, binisor germana si se intelege engleza. Cand nu pot spune ceva in italiana, incerc in alta limba, daca nu mimez sau apelez la internet, adica pot comunica si asta este o satisfactie noua (desi o lupta zilnica).
Primul salariu se face de obicei praf, adica se cheltuieste pe ce ti-ai dorit mult in ultimul timp si nu ai putut sa-ti iei, in cazul meu s-a dus pe datorii... Dar au venit alte salarii si din fiecare, 10% am investit pentru propria-mi dezvoltare, adica pentru o noua "bratara de aur". Mai concret m-am inscris la un curs online de programare. De data aceasta nu vreau diploma (ca in tinerete cand mi se parea de prima importanta) si nici nu ma joc precum cu contabilitatea (ca sa-mi incerc puterile), acum invat (cu mare placere) pentru a nu ramane "badanta" inca 20-30 de ani. Stiu ca la 47 ani nu te mai angajeaza nimeni dar aceasta meserie poate fi practicata in diverse moduri, nu-i musai sa fii angajat.
Meseria poate fi bratara de aur si sa te faca fericit daca o alegi cu atentie sa ti se potriveasca si daca este necesara societatii in care traiesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu