Masa festiva

Masa festiva la italieni este asemanatoare celei romanesti, cantitatile sunt sensibil mai mici. Si ce se pune pe masa. Aperitivele romanesti sunt stas: salam, sunca, branza, rosii, castraveti, uneori apar si icre sau salata de vinete. La italieni aperitivul este motiv de creatie... uneori nici nu stii ce mananci daca nu intrebi. La fel se intampla cu felurile doi, trei, noi avem friptura si sarmalele, ei inventeaza la fiecare masa ceva nou alaturi de ceva traditional.  Bineinteles ca sunt si italieni care mananca paste de trei ori pe zi dupa cum sunt si romani care stiu sa pretuiasca ce si cat baga in gura, ideea este ca masa nu inseamna doar ce mananci ci si atmosfera in care mananci si felul cum iti alinti toate simturile. Nu este indicat sa crape stomacul, ci sa vezi jocuri de forme si culori in jur, sa atingi obiecte de calitate, sa te desfeti cu parfumuri si arome delicate, sa asculti un cantec si o vorba buna, sa te daruiesti material si spiritual celor dragi.

Miorita

Unii vor sa o eutanasieze pentru ca n-o inteleg, altii pentru ca ii incomodeaza:
http://mirceaplaton.com/html/articole_Miorita.html

22

Azi se implinesc 22 de ani de cand a fugit comunismul si am implinit 25 de ani. Am facut tot ce mi-a trecut prin minte, ca pe vremea cand nu-mi pasa daca place sau nu place. Am primit felicitari de la persoane care habar nu au cine sunt iar familia mea a uitat de aniversare. In casa miroase ciudat, a friptura arsa (nu eu gatesc seara), mainile ma ustura de la dergenti si pe France3 e meteo; nu prea ma intereseaza pentru ca eu nu sunt in Franta. Ieri am aflat ca doamna M nu vrea sa renunte la serviciile mele, ba chiar am impresia ca vrea sa-mi faca contract. La multi ani!

Nasterea Mantuitorului (ION CREANGA)

În Betleem colo-n oraş
Dormeau visând locuitorii
Iar lângă turmă, pe imaş
Stăteau de pază, treji, păstorii.

Şi-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat
Se rumenise cerul sfânt
Păstorii s-au cutremurat.

Din slăvi un înger coborî:
"Fiţi veseli" - îngerul le-a spus
"Plecaţi, şi-n staul veţi găsi
Pe Craiul stelelor de sus!"

Păstorii veseli, în oraş
Spre staul cu paşi iuţi porniră
Şi-un prunc atât de drăgălaş
Acolo-n paie ei găsiră.

Nici leagăn moale, nici vreun pat
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuţul prunc: Isus Christos.

El, Fiul Domnului şi Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!...

Meseria, bratara de aur sau lant de fier?

Pentru cei care invata si apoi reusesc sa si practice o meserie care le place... este bratara de aur. Pentru cei care invata si practica o meserie care nu le place, este sigur un lant greu de fier. Dar si supraspecializarea poate deveni bratara de fier, impiedicandu-te sa te angajezi, atunci cand angajatorul doreste marionete inculte (eu am incercat sa ma angajez la o firma de paza intr-un moment foarte greu si nu am reusit desi erau angajate si femei mai varsnice ca mine).
Pentru mine meseria a fost si bratara de aur (cand predam matematica pe post de suplinitor) si catusa de fier, cand trebuia sa citesc legile din Monitorul Oficial (pentru ca in contabilitate legislatia este foarte importanta) si erau atat de ambiguu formulate incat abia dupa doi-trei ani putea sa ma lamureasca un inspector fiscal ce vrea de la mine.
Profesor nu am rezistat mult timp pentru ca nu m-au "tinut" corzile vocale. Contabilitatea am invatat-o pentru firma familiei, in joaca, apoi amicii m-au cooptat si pentru firmele lor (micro) si m-am trezit in doi ani ca tineam evidenta contabila, de acasa, la 17 SRL-uri. Cam in aceeasi perioada a aparut si fiul meu (si numai al meu); astfel faptul ca lucram acasa m-a ajutat sa-l cresc si pe minor (absolut singura).
Pentru ca in 2009 firmele "au decedat" una cate una, mi-am cautat un alt loc de munca. Meseria mea era energetica industriala dar cum nu am apucat sa profesez ca inginer nici macar o zi pentru ca a venit Revolutia, nu am reusit sa ma angajez nicaieri. Atunci am hotarat ca nu conteaza cat cunosc eu o meserie, daca se cauta si se plateste bine trebuie sa accept. Problema nu a fost sa invat ceva nou ci SA PLEC DIN TARA. Cel mai greu a fost sa plec de langa puiul meu, dar era deja mare si il lasam in grija mamei (pe cele mai bune maini). Apoi a fost greu sa plec dintre ai mei si sa nu-mi mai aud limba. Totusi iar am avut noroc pentru ca in familia de italieni pentru care lucrez, se vorbeste perfect franceza, binisor germana si se intelege engleza. Cand nu pot spune ceva in italiana, incerc in alta limba, daca nu mimez sau apelez la internet, adica pot comunica si asta este o satisfactie noua (desi o lupta zilnica).
Primul salariu se face de obicei praf, adica se cheltuieste pe ce ti-ai dorit mult in ultimul timp si nu ai putut sa-ti iei, in cazul meu s-a dus pe datorii... Dar au venit alte salarii si din fiecare, 10% am investit pentru propria-mi dezvoltare, adica pentru o noua "bratara de aur". Mai concret m-am inscris la un curs online de programare. De data aceasta nu vreau diploma (ca in tinerete cand mi se parea de prima importanta) si nici nu ma joc precum cu contabilitatea (ca sa-mi incerc puterile), acum invat (cu mare placere) pentru a nu ramane "badanta" inca 20-30 de ani. Stiu ca la 47 ani nu te mai angajeaza nimeni dar aceasta meserie poate fi practicata in diverse moduri, nu-i musai sa fii angajat.
Meseria poate fi bratara de aur si sa te faca fericit daca o alegi cu atentie sa ti se potriveasca si daca este necesara societatii in care traiesti.